Discriminarea omului neaderant
“Le dăm de ales, dar îi obligăm să aleagă” – Statul, la anumite perioade de timp în istorie, cel mai recent în perioada 2020-prezent
“Și a alege e tot o alegere” – Unii oamenii, dintotdeauna
“Nu, nu-i așa” – Statul, de prea multe ori atunci când cetățenii aduc argumente contra politicilor sale
Plecând de la premisa că statul instituie măsuri față de o stare de pericol generală cauzată de o situație excepțională, stare ce s-ar circumscrie trăsăturilor actualei situații pandemice, folosind o logică de reducere spre absurd cu privire la unele posibile analogii, am putea obține următoarele exemple:
Cu privire la situația ce prezintă un pericol și un risc general pentru sănătatea și siguranța populației constând în alimentele procesate existente în comerț, situație de fapt ce este notorie (cauzată de o multitudine de factori pe care se bazează realitățile economice din ultimul secol), statul implementează un mecanism în vederea protecției sănătății și implicit a siguranței cetățenilor față de acest risc, mecanism care nu este obligatoriu, dar este recomandat activ. Cetățenii care nu aderă la program și nu adoptă mecanismul, neputând proba afilierea la respectivul mecanism ce reprezintă o contrapondere față de efectele respectivelor alimente, primesc acces numai la comercianții care vând produse bio, întrucât acești cetățeni, din moment ce nu beneficiază de protecția mecanismului adoptat de stat, și-ar risca sănătatea dacă s-ar expune în continuare la consumul de produse alimentare procesate. Sau, deși accesul acestora este garantat și permis în spațiul oricărui comerciant, aceste persoane pot achiziționa doar produse alimentare etichetate drept „bio”, fiindu-le interzisă achiziția alimentelor procesate. În scurt timp apar nemulțumirile cetățenilor cu privire la costul ridicat al produselor „bio”, dar statul respinge aceste nemulțumiri, neprimind niciun argument cu privire la restricționarea drepturilor și libertăților cetățenești, motivând că restrângerile operează în vederea protejării unui interes general, societar, și că oricare dintre cetățeni are posibilitatea de a achiziționa și consuma în continuare alimente procesate, dar sub rezerva aderării la mecanismul de protecție, care are abilitatea de a compensa efectele nocive presupuse de anumite alimentele procesate.
Cu privire la situația ce prezintă un risc general pentru sănătatea și siguranța populației constând în poluarea din aer, situație de fapt ce este notorie (cauzată de o multitudine de factori ce au evoluat exponențial în ultimul secol datorită realității economico-sociale și care au avut un impact asupra mediul înconjurător drept consecință), statul implementează un mecanism de protecție a sănătății și implicit a siguranței cetățenilor fața de acest risc, mecanism care nu este obligatoriu, dar este recomandat activ. Cetățenii care nu se aderă la program și nu adoptă mecanismul, neputând proba afilierea la respectivul mecanism ce reprezintă o contrapondere față de efectele poluării, pot părăsi domiciliul numai într-un anumit interval orar al zilei, în scopul ca aceștia să fie mai puțin expuși poluării, pe cale de consecință protecția sănătății și siguranța acestora fiind asigurată pe această cale de către stat. Tot în acest sens, acestora le este restricționată libertatea de mișcare în anumite zone ce prezintă un grad ridicat de poluare (orașe aglomerate, zone industriale, etc.), fiind îndriduiți a se stabili și a activa cu precădere în zone rurale, unde sănătatea și siguranța acestora ar fi mai puțin expusă riscurilor. În scurt timp apar nemulțumirile cetățenilor cu privire la restrângerea drepturilor și libertăților, cu precădere a libertății de mișcare, dar statul respinge argumentele, motivând că libertatea de mișcare și de așezare în orice zonă a țării este garantată sub rezerva aderării la mecanismul de protecție, care are abilitatea de a neutraliza mare parte din efectele poluării.
Cu privire la situația ce prezintă un risc general pentru sănătatea și siguranța populației constând în radiațiile solare care au depășit limitele de siguranță, situație de fapt ce este notorie (cauzată de o multitudine de factori, cu precădere industriali, care au evoluat exponențial în ultimul secol și care au influențat profund realitatea economico-socială, și mai departe revertebrând asupra mediului), statul implementează un mecanism de protecție a sănătății și implicit a siguranței cetățenilor față de acest risc, mecanism care nu este obligatoriu, dar este recomandat activ. Cetățenii care nu aderă la program și nu adoptă mecanismul, neputând proba afilierea la respectivul mecanism ce reprezintă o contrapondere față de acțiunea radiațiilor solare, pot părăsi domiciliul numai într-un anumit interval orar al zilei, în scopul ca aceștia să fie mai puțin expuși radiațiilor, astfel, sănătatea și siguranța acestora fiind asigurată de către stat pe această cale. În scurt timp apar nemulțumirile cetățenilor legate de restrângerea drepturilor și libertăților, cu precădere a libertății de mișcare, dar statul respinge aceste nemulțumiri, motivând ca libertatea de mișcare este garantată, dar sub rezerva aderării la mecanismul de protecție, care are abilitatea de a neutraliza mare parte din efectele radiațiilor.
Toate exemplele presupun o analogie teoretică obținută în urma aplicării unui raționament logic al reducerii unei situații sociale imaginare spre absurd (sau nu), toate cele trei exemple corespund, atât în aparență cât și în parte a esenței cu situația socială asociată pandemiei actuale și cu mecanismul de răspuns pe care statul îl folosește activ cu privire la această situație excepțională. Aceste scenarii cu tente distopice nu sunt enunțate cu scopul comparării sau echivalării situațiilor premise cu cea a situației pandemice actuale, ci în vederea susținerii prezentei argumentări prin sublinierea unor aspecte care, poate până de curând păreau de domeniul știintifico-fantasticului, dar care s-au demonstrat a fi parte din realitatea noastră. În toate cazurile enunțate, unii cetățeni sunt discriminați față de alți cetățeni, sub motivarea protejării unui interes general, respectiv a sănătății și siguranței publice, fiindu-le pus în vedere că drepturile și libertățile le sunt restrânse în măsura în care aceștia nu aderă la un mecanism de protecție implementat de stat, mecanism pe care însăși statul îl stabilește a fi opțional. Iar ca o consecință a discriminării la care aceștia sunt supuși, inevitabil demnitatea lor le este lezată în acest proces.
Cu privire la situația pandemică actuală, situație ce prezintă un risc crescut pentru sănătatea și siguranța populației, statul implementează un set variabil de măsuri pentru prevenția și reducerea riscului de răspândire a virusului Sars-Cov-2, măsuri general obligatorii pentru cetățeni. Alături de măsurile instituite prin lege, statul implementează și un mecanism suplimentar de protecție față de virus, constând în vaccin, mecanism care este opțional pentru cetățeni, nu este obligatoriu, dar este recomandat activ. Cetățenii care nu aderă la program și nu adoptă mecanismul, neputând proba afilierea la respectivul mecanism ce reprezintă o contrapondere față de prezența virusului, pot părăsi domiciliul numai într-un anumit interval orar al zilei, în scopul ca aceștia să fie mai puțin expuși riscului de a contacta virsul, precum și pentru a reduce riscul de a transmite virusul altor persoane. De asemenea, aceștia au acces doar la un anumit tip de comercianți (de unde își pot satisface nevoile de bază), nu au acces la instituțiile publice, precum nu au acces în mare parte dintre spațiile private comerciale, astfel, statul asigurând protecția sănătății publice și siguranța cetățenilor. În scurt timp apar nemulțumirile cetățenilor legate de restrângerea drepturilor și libertăților, cu precădere a libertății de mișcare, dar statul respinge aceste nemulțumiri, motivând că libertatea de mișcare este garantată sub rezerva aderării la mecanismul suplimentar de protecție, care are abilitatea de a reprezenta o contrapondere față de riscul asociat acestui virus, respectiv poate reduce riscul dezvoltării unei condiții medicale severe ca urmare a contactarii virusului. De asemenea, drepturile și libertățile constituționale sunt garantate și în măsura în care cetățenii contactează virusul, dezvoltă condiția medicală Covid-19, se recuperează de pe urma ei, cu consecința dezvoltării de anticorpi, astfel nemaireprezentând un risc pentru celelalte persoane.
În acest context, avem pe de o parte situația premisa a pandemiei, iar pe de altă parte situația suprapusă constând în răspunsului statului față de această împrejurare extraordinară, și consecințele care afectează societatea prin aceste două situații, respectiv efectele asupra cetățenilor.
Astfel, luând ca subiect reper omul prudent și diligent, avem în vedere situația acestuia, și anume situația acelui cetățean care respectă obligațiile pe care legea fundamentală le stipulează în sarcina sa, alături de drepturile și libertățile constituționale de care acesta beneficiază.
Omul prudent și diligent este omul care ia act de circumstanțele excepționale presupuse de situația de fapt, respectiv ale pandemiei Sars-Cov-2, ia act de măsurile instituite de autorități pentru prevenție și pentru protecția sa și a celorlați (poartă mască în locurile unde legea o cere, menține distanțarea fizică, menține o disciplină constantă cu privire la igienă (își dezinfectează mâinile când revine la domiciliu după deplasări, se spală frecvent pe mâini), evită locurile aglomerate, părăsește domiciliul în principal pentru necesități curente, etc., este acel cetățean care respectă legea și acționează conform prevederilor acesteia.
Conform legii în vigoare, cetățenii trebuie să respecte anumite măsuri, să adopte o anumită conduită necesară reducerii riscurilor de transmitere a virsului Sars-Cov-2. Astfel, avem pe de o parte îndriduirea persoanelor către anumite acțiuni (proactive, de prevenție, etc) astfel încât aceste persoane să participe la viața societară ca factori de echilibru, acțiuni dintre care pot fi menționate cu titlu de exemplu portul măștii de protecție, distanțarea fizică, evitarea zonelor aglomerate, menținerea igienei.
Pe de altă parte, avem alte măsuri care sunt opozabile cetățeanului într-o modalitate restrictivă, și anume restrângerea unor drepturi și a unor libertăți în vederea gestionării situației pandemice, restricții ce operează indiferent dacă cetățeanul respectă sau nu măsurile instituite de lege în sarcina sa (acele măsuri ce presupun acțiuni care depind de factorul volițional al acestuia). Astfel, avem restrângerea drepturilor și libertăților concretizate prin interzicerea accesului cetățeanului în spațiile aparținând instituțiilor publice, în anumite spații comerciale private, precum și restrângerea libertății de mișcare a acestuia pe anumite intervale orare zilnice.
Omul prudent și diligent care întreprinde activ acțiuni de prevenție și protecție, dar care nu aderă la mecanismul suplimentar de protecție implementat de stat ca răspuns la situația pandemică, mecanism care este opțional pentru cetățean, se regăsește în poziția de a avea drepturi și libertăți restrictionate.
Poziția acestui cetățean prudent și diligent se poate raporta atât la ceilalți cetățeni prudenți și diligenți ca el, dar care au aderat prin propria liberă alegere la mecanismul suplimentar de protecție implementat de stat, cât și la cetățenii care nu manifestă prudență și diligență față de situația excepțională, cetățeni care pot manifesta un comportament imprudent și nediligent, dar în același timp pot adera la mecanismul suplimentar de protecție, sau, pot alege la rândul lor să nu adere la acest mecanism.
Pe cale de consecință, se poate observa că, din perspectiva autorităților statului, situația omului prudent și diligent care nu aderă la mecanismul suplimentar de protecție este identică cu cea a omului imprudent și nediligent care alege să nu adere la mecanism, și anume, ambii suportă restricții ale drepturilor și libertăților cetățenești.
Nu în ultimul rând, există și posibilitatea ca unii cetățeni să manifeste o conduită caracteristică a unui om imprudent si nediligent, dar să își exercite optiunea de a adera la mecanismul suplimentar de protecție oferit de stat.
Astfel, avem omul imprudent și nediligent, dar aderant la mecanism, care, bucurându-se de plenitudinea de drepturi și libertăți (implicit de întreaga libertate de mișcare, grație adoptării mecanismului suplimentar de protecție), are acces la întreg spectrul societății civile, respectiv atât în spațiile instituțiilor publice, cât și în spațiile private, în centre comerciale, etc, astfel, acesta nu se află sub nicio restricție cu privire la libertatea sa de mișcare. Având în vedere că mecanismul suplimentar de protecție nu este de natură de a elimina riscul de transmitere a virusul Sars-Cov-2, rezultă că omul imprudent și nediligent dar aderant poate lua contact cu oameni prudenți și diligenți și aderanți, totodată manifestând o conduită imprudentă și neglijentă ce se poate manifesta prin superficialitate față de măsurile de prevenție constând în portul măștii faciale, nerespectarea distanțării fizice, igiena superficială sau precară a mâinilor, etc, pe cale de consecință reprezentând un factor de risc pentru societate.
Având în vedere că măsurile de prevenție și de reducere a riscului transmiterii virusului sunt stabilite prin lege, astfel fiind general obligatorii pentru toți cetățenii, și că un om imprudent și nediligent dar aderant are posibilitatea ca prin conduita sa să maximizeze riscul transmiterii virusului, modelul adoptat de stat se pare că atribuie un avantaj omului (indiferent dacă prudent/imprudent, diligent/nediligent) care este aderant mecanismului suplimentar de protecție, stabilindu-i acestuia un privilegiu față de omul prudent și diligent care nu optează pentru mecanism, toate acestea în condițiile în care mecanismul este optional, acesta nefiind obligatoriu.
Astfel, in concreto, statul favorizează cetățenii aderanți față de cei neaderanți, iar prin această favorizare se atribuie mai multă greutate și importanță unei opțiuni decât legii.
Dat fiind ca legea prevede că buna credință este presupusă a exista, aceasta putând fi răsturnată prin mijloace de probă, avem în vedere că în spiritul acestei logici, și prudența și diligența, ca parte a bunei credințe, sunt presupuse a exista drept conduită de bază a tuturor cetățenilor. Astfel, termenii de imprudent și nediligent caracterizează situația omului care a manifestat o conduită contrar bunei credințe. Iar această situație devine incidentă în momentul în care se atestă această conduită reprobabilă, și anume, prin constatarea sa, fapt ce poate duce la o contravenție aplicată în baza legii (Legea nr. 55/2020), sau prin urmărire penală (în situația comiterii unei infracțiuni precum zădărnicirea combaterii bolilor, fals în declarații, uz de fals, etc., toate acestea fiind exemple de infracțiuni ce s-au înregistrat cu privire la situația pandemică). Cu toate acestea, un om imprudent și nediligent, prin faptul că devine contravenient nu înseamnă că își pierde drepturile și libertățile constituționale. Prin constatarea unei contravenții în sarcina sa, i se instituie acestuia obligația de a plăti amenda corelativă. Aceasta este sancțiunea de bază ce corespunde unei contravenții. În cazul comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, dacă respectiva persoană este urmărită penal, și mai departe trimisă în judecată, în cazul în care este găsită vinovată și este condamnată, apar bineînțeles o serie de consecințe față de aceasta, dintre care putem menționa cu titlu de exemplu pedeapsa unei amenzi penale, pedeapsa închisorii, la care se pot adăuga sau nu unele pedepse complementare. Cu toate acestea, în principiu, pedepsele penale nu sunt de natură de a restrânge drepturile și libertățile constituționale (ca excepție, avem cazul pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. 1 Cod Penal, dar această posibilitate nu reprezintă aplicarea unei instituții doar cu privire la situația pandemică, mai mult, reprezintă posibilitatea restrângerii unor drepturi și libertăți prin lege, în situații foarte bine delimitate, precum și cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu executare, care, în mod evident este de natură de a restrânge libertatea de mișcare ).
Astfel, se poate observa că și omul prudent și diligent, cel care respectă prevederile legale în vigoare, și cel imprudent și nediligent, cel care le încalcă, sunt condiționati de adeziunea la mecanismul suplimentar de protecție sau de trecerea prin boală pentru a avea acces la drepturi și libertăți. Ambele persoane se afla în imposibilitate obiectivă de a demostra că nu prezintă risc de transmitere a virsului, din moment ce instrumentul probator constând într-un test negativ nu mai este acceptat.
Restrângerea drepturilor și libertăților este incidentă în cazul abaterii de la normele legale. Astfel, dacă statul ar fi procedat echitabil, s-ar fi asigurat că acele consecințe constând în restrângeri de drepturi și libertăți să fie incidente în cazul constatării unor abateri de la normele legale, respectiv ca acestea să reprezinte o consecință cu privire la încălcarea legii, nu o consecință cu privire la neaderarea la un mecanism opțional.
Bineînțeles, omul prudent și diligent și aderant la mecanismul de protecție suplimentar reprezintă acel cetățean responsabil care, pe lângă grijă și proactivitate față de prevenție și față de reducerea riscului asociat transmiterii virusului Sars-Cov-2, decide să folosească și mecanismul opțional de protecție oferit de stat, mecanism care indubitabil oferă o protecție sporită față de pericolul reprezentat de acest virus.
Numai că nicio lege, cu atât mai puțin Constituția, nu instituie obligația omului prudent și diligent să fie și aderant. Dimpotrivă, adeziunea la mecanismul suplimentar de protecție este o chestiune ce ține de alegerea personală a fiecărui cetățean, aspect definitoriu care este prevăzut de lege.
În concluzie, omul prudent și diligent dar neaderant este cel pus la colț. Acest om respectă legea, respectă măsurile de prevenție, dar prin simplul fapt că nu își exercită o opțiune într-un anume sens, drepturile și libertățile sale sunt restrânse.
Nu ar trebui să fie îndelung argumentat faptul că o restricție poate să fie cu ușurință percepută ca o pedeapsă. Iar o pedeapsă, la rândul ei, este o instituție ce presupune ca situație premisă o greșeală, o abatere de la normele legale, o nesocotire a acestora.
Atunci, referitor la omul prudent și diligent și atât, căci doar atât cere legea, apare întrebarea, de ce este acesta pedepsit, și în ce bază, cât timp o asemenea persoană nu face nimic de natură a eluda prevederile legale? Răspunsul trebuie să fie oferit de cine are atribuția și puterea de a edicta normele și pedepsele, și anume statul.
O bază legală există, iar în exemplul enunțat, omul prudent și diligent o respectă (acesta întreprinde acțiunile proactive necesare ce țin de factorul sau volițional) și nu eludează normele legale în vigoare. Restul prevederilor care pun în sarcina unei astfel de persoane responsabile restricții ale drepturilor și libertăților nu fac altceva decât să se abată de la scopul pe care normele îl au cu privire la situația creată de pandemie, iar mai departe, contravin prevederilor legii fundamentale.
Constituția nu este un deziderat care poate fi împărțit, aplicat și respectat doar în parte, chiar și într-o situație exceptională precum cea presupusă de pandemie. Constituția pur și simpu este, există, și trebuie respectată dat fiind natura sa, atât timp cât este în vigoare în forma actuală, iar legiuitorul are la rândul său datoria și obligația să adopte legi conforme acesteia. Mai departe, executivul are datoria și obligația să acționeze în spiritul și litera textului constituțional și al normelor edictate de legiuitor.
În urma acestor concluzii apare întrebarea: este oare eficientă abordarea statului cu privire la situația exceptională produsă de pandemie, din moment ce modelul implementat de instituțiile statului nu reușește să faciliteze conștientizarea anumitor cetățeni cu privire la pericolul la care aceștia sunt expuși și la pericolul la care îi pot expune pe alții, dar în același timp acest model îi pedepsește indirect și implicit pe acei cetățeni care respectă prevederile legale cu privire la măsuri și adoptă o conduită responsabilă, doar că nu aderă la un mecanism de protecție suplimentar oferit de stat?
Prezenta argumentație identifică anumiți cetățeni ca fiind parte din anumite categorii, pe baza conduitei și acțiunilor sau inacțiunilor acestora cu privire la situația pandemică (acțiuni/inacțiuni puse în sarcina cetățenilor prin lege), astfel identificând trăsăturile comportamentale a respectivelor persoane prin deciziile pe care aceste persoane le fac, trăsături ce corespund respectivelor categorii.
Statul plasează pe unii cetățeni în anumite categorii, categorii ce suportă diferențe unele față de celelalte cu privire la accesul acestora la drepturile și libertățile constituționale, totul în funcție de alegerea acestora cu privire la o opțiune.
Pe cale de consecință, nu este opțiunea iluzorie, din moment ce nu este suficient ca o persoană să respecte normele legale în vigoare ca această persoană să aiba acces la drepturile și libertățile constituționale, ci această persoană trebuie să aleagă și calea suplimentară oferită de stat, chiar dacă aceasta cale este stabilită a fi opțională?
Pentru ca cetățeanul să se bucure de plenitudinea drepturilor și libertăților constituționale, nu este suficient ca acesta să respecte obligațiile instituite prin legea fundamentală și prin lege, ci trebuie ca acesta să facă și o alegere, aparent opțională, în exact sensul pe care statul îl dorește.
Având în vedere că la momentul actual, în fapt, pentru a beneficia de drepturi și libertăți, cetățeanul trebuie să probeze un anumit statut (fie cel de vaccinat, sau după cum am folosit ca definiție în prezenta argumentare, cel de aderant la mecanismul suplimentar de protecție, fie cel de persoană trecută prin boală), statut care se probează prin certificatul digital, se poate observa fără echivoc că statutul, și implicit instrumentul probator reprezintă ceva necesar și implicit dorit de mai toți cetățenii.
Indiferent de modalitatea în care își manifestă conduita, cetățenii au nevoie de acest statut special pentru a beneficia de plenitudinea de drepturi și libertăți. Dacă în privința omului aderant și a celui trecut prin boala produsă de virusul Sars-Cov-2 situația accesului la drepturi și libertăți este ab initio rezolvată prin opțiunea acestuia spre mecanismul suplimentar de protecție, respectiv prin situația de fapt a trecerii prin boală, în privința omului neaderant se poate observa cu usurință că acesta, pentru a avea acces la drepturi și libertăți asemenea celorlalți, are doar două opțiuni legitime pentru a obține instrumentul probator: fie adeziunea la mecanismul suplimentar de protecție, fie a experimenta condiția medicală produsă de virus. Acestor două opțiuni legitime li se adaugă în realitate o a treia opțiune, și anume urmărirea unui certificat digital fals.
Pe cale de consecință, dat fiind această constrângere indirectă a omului neaderant produsă de realitățile de fapt și în parte de drept, se întrevede posibilitatea ca acel om, fie prudent și diligent, fie imprudent și nediligent, dar neaderant la opțiunea mecanismului, să se îndrepte către opțiunea experimentării condiției medicale, sau chiar a comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, nu ar trebui să fie o supriză faptul că unele persoane au luat în calcul sau chiar au decis să urmăreasca cu intenție infectarea cu virsului Sars-Cov-2, dat fiind că prin aceasta s-ar ajunge la scopul mediat, și anume la instrumentul probator, certificatul digital, cu ajutorul căruia respectivele persoane să poată beneficia de drepturile și libertățile constituționale. Iar altele au decis să îsi procure un certificat digital fals, chestiune ce presupune implicit cel mai înalt grad de periculozitate, atât pentru sănătatea populației, cât și pentru siguranța relațiilor sociale cu privire la încrederea publică în înscrisuri.
Dat fiind că aceste deprinderi își găsesc o explicație extrem de bine fundamentată în nevoile concrete ale oamenilor, și că aceste deprinderi au apărut ca un răspuns instinctual, respectiv ca adaptare la o situație de drept pe care statul a impus-o cetățenilor cu titlul de măsuri de prevenție și de reducere a riscului infectării cu virsul Sars-Cov-2, se poate observa că, chiar dacă scopul fundamental nu a fost acela de a împinge cetățeanul către contactul cu virusul (sau cu atât mai puțin spre comiterea unei fapte penale), statul, prin acțiunile sale care au pus cetățenii într-o situație excepțională (paralel cu situația excepțională pe care o presupune însăși pandemia), practic a creat condițiile care să îi îndriduie pe unii cetățeni către aceste demersuri discutabile și deopotrivă periculoase.
Prin sancționarea (indirectă și implicită față de modelul impus și totodată fără bază constituțională sau legală) omului neaderant cu privarea acestuia de drepturi și libertăți se obține constrângerea acestuia să facă uz de căile disponibile spre a obține instrumentul probator, și anume, fie urmărirea intenționată a infectării cu virusul Sars-Cov-2, fie chiar urmărirea obținerii unui instrument probator fals.
Pericolul ce constă în sancționarea omului prudent și diligent, cel care ab initio respectă măsurile legale, doar că totodată alege să nu adere la mecanismul suplimentar de protecție este ca acesta, forțat de împrejurări, să își piardă reperul corectitudinii și moralității, principiile respectării normelor, și să se îndrepte către celelalte opțiuni disponibile astfel încât să își asigure accesul la drepturile și libertățile sale constituționale.
Practic, suntem în fața unei situații de fapt excepționale ce prezintă un risc pentru societate care este contracarată printr-o situație de drept ce restrânge inclusiv drepturile celor care respectă normele în vigoare dar nu folosesc un privilegiu suplimentar oferit de stat, iar cei care se găsesc în postura de a nu beneficia de drepturile constituționale deși își satisfac obligațiile corelative au ca variante spre a dobândi accesul la respectivele drepturi fie aderarea la un privilegiu facultativ, fie demersul extrem a contactării voite a virusului în vederea dezvoltării condiției medicale, fie chiar urmărirea unui instrument probator fals (după cum s-a dovedit, din păcate, că au procedat unele persoane).
Într-un fel, raportat la logica prezentată, care excede unui exercițiu teoretic prin simpla atestare în realitate a situațiilor expuse, se poate observa că întregul model implementat și indirect impus de către stat a acționat ca un implus instigator față de parte dintre cetățeni, ca aceștia fie să urmeze o cale pe departe periculoasă, fie o cale ilegală, totul spre a obține un statut, și anume statutul de om liber.
În spațiul public s-a vehiculat îndelung ideea că unele persoane își invocă drepturile și libertățile ca justificare pentru comportamentul imprudent pe care îl au in societate, punct de vedere pertinent și care cu siguranță poate fi primit ca argument. Astfel, se poate observa că exista persoane care înțeleg prin drepturi și libertăți doar palierul pozitiv al acestora, dar nu iau act și de obligațiile corelative acestor drepturi, respectiv obligațiile de a-și exercita drepturile fără a vătăma pe cele ale altor persoane. Ceea ce devine îngrijorator este că prin polarizarea societății cu privire la perspectiva asupra mecanismului suplimentar de protecție, un argument ca acesta s-a ajuns să fie folosit în unele situații tot pentru a plasa diferite persoane în diferite categorii, pe cale de consecință ajungându-se ca, în mentalul colectiv, orice persoană care nu aderă la un sistem suplimentar opțional, demonstrat a fi benefic, să fie considerată fie imprudentă, fie ignorantă, fie iresponsabilă, fie toate acestea cumulate, prin simplu fapt că o asemenea persoană și-a exercitat o alegere într-un mod diferit față de alții.
Prin condiționarea accesului la anumite libertăți, statul a plasat cetățenii în anumite categorii, în consecință discriminându-i pe aceștia raportat la situația privilegiată a altor cetățeni. Discriminarea și, mai departe, lezarea demnității cetățenilor care sunt plasați într-o categorie survin în urma consecințelor ce apar în situația în care cetățenii nu aderă la acest mecanism suplimentar de protecție oferit de stat.
Ca rezultat, persoanele care nu s-au vaccinat, pe lângă restrângerea drepturilor și libertăților, au devenit stigmatizați de către o parte din societate, parte dintre aceste consecințe survenind în urma campaniei active a statului cu privire la implementarea mecanismul suplimentar de protecție. Astfel, a devenit un fapt notoriu că statul a promovat intens opțiunea vaccinării, iar datorită modalităților în care s-a efectuat acest demers, s-a depășit demult perspectiva obiectivă cu privire la această optiune, ca urmare populației treptat fiindu-i indusă ideea că opțiunea este de fapt o necesitate absolută.
Astfel, deși autoritățile confirmă că vaccinarea pe teritoriul României nu este obligatorie, totodată subliniază dezavantajele pe care le înregistrează cei care optează a nu se vaccina.
Polarizarea societății produsă ca urmare a acestor evenimente este evidentă, atât cu privire la perspectiva pro-vaccinare, cât și la cea opusă. Prezenta argumentație este concentrată asupra consecințelor ce decurg din absolutizarea vaccinării, respectiv a necesității ei, întrucât aceasta reprezintă poziția statului din care rezultă discriminarea unor cetățeni și lezarea demnității acestora. Cu privire la perspectiva opusă, care are în vedere o argumentație anti-vaccin, grație libertății de exprimare dar totodată în limitele exercitării acestui drept, această perspectivă este prezentă în convingerile și crezul unei părți a populației și aduce la rândul său argumente, unele care pot fi probate, iar altele, care tind a se plasa în sfera alegațiunilor nefondate, fiind la limita dezinformării, odată ce încalcă această linie demarcantă, intră sub auspiciile legii penale. Dar, după cum am statuat la începutul acestui paragraf, cu privire la prezenta argumentație adusă în sensul demonstrării că omul neaderant este discriminat, fie el prudent și diligent sau nu, această argumentație este raportată la politicile și la modelul implementat de stat, care sunt bazate pe o perspectivă care îndriduie societatea către utilizarea vaccinului.
Se poate spune că discriminarea cetățenilor care nu s-au vaccinat a început odată cu introducerea certificatului digital, sau poate chiar înainte de acest moment (raportat la polemicile sinuoase cu privire la măsurile implementate pentru gestionarea pandemiei), dar odată cu eliminarea opțiunii testării ca modalitate de a avea acces la anumite libertăți s-a cimentat diferențierea de tratament dintre cei care aleg să se vaccineze și cei care nu.
Instrumentul testării a fost disponibil populației încă de la începutul pandemiei și este în continuare disponibil, doar că autoritățile au mers mai departe cu restrângerea libetăților și au decis că statutul de cetățean cu drepturi și libertăți depline poate fi obtinut doar prin vaccinare sau îmbolnăvire. Astfel, s-a ajuns în situația în care deși cetățenii se pot testa și astfel unii pot proba că nu sunt purtători ai virusului, cu acest instrument probator să nu se poată totuși accesa plenitudinea de drepturi și libertăți.
Omul prudent și diligent, precum și cel imprudent și nediligent, cât timp nu aderă la opțiunea vaccinării sau cât timp nu trec prin boala Covid-19, se afla într-o imposibilitate obiectivă de a accede la un statut scriptural de “om sănătos și nepericulos”, chiar și aflându-se în posesia unui instrument probator în acest sens, și anume un test negativ.
Restrângerea drepturilor și libertăților a persoanelor care nu s-au vaccinat și care nici nu au dezvoltat condiția medicală Covid-19, fie datorită prudenței și diligenței, fie datorită acestei conduite responsabile la care s-a alăturat șansa, a condus la o nesocotire flagrantă a principiilor de drept cu privire la egalitatea în fața legii.
Principiul egalității în fața legii este menționat de Constituție în Articolul 4 alin. (2): “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”
Principiul egalității în fața legii civile este stabilit și în art. 30 C. Civ., potrivit căruia “Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.”
Relevant fața de situația în discuție este și principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale. Astfel, art. 11 C. Civ. arată că “Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.”, iar potrivit art. 15 C. Civ., “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.”. Astfel, art. 15 C. Civ. reglementează abuzul de drept, ce poate interveni inclusiv atunci când prin exercitarea anumitor drepturi se afectează alte interese legitime.
Articolul 26 din Constituție prevede la alin (2) că: “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”. În același sens, avem art. 60 C. Civ. (Dreptul de a dispune de sine însuși) prevede că “Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.
Principiul garantării și ocrotirii drepturilor subiective civile este consacrat în Constitutie (art. 1 alin 3, art. 21) dar și în Codul Civil, art. 26 aratând că “Drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de lege.”.
Art. 26 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice ale omului (la care România a aderat prin Decretul nr. 212/1974) dispune că “toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii […]”.
Astfel, după cum se poate observa, prevederile legale cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii sunt clare și fără echivoc. Faptul că statul se confruntă cu gestionarea unei situații excepționale nu îndreptățeste pe acesta să aplice discreționar și interpretabil anumite măsuri, precum nu îndreptățește pe acesta să deturneze unele prerogative specifice managementului stărilor de urgență spre a restricționa drepturi și libertăți, condiționându-le în funcție de adeziunea cetățenilor la un sistem opțional.
Odata cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 1090/2021 si nr. 1183/2021, plasarea cetățenilor nevaccinati într-o categorie defavorizată s-a consolidat, prin faptul că aceștia nu mai au acces în anumite spații prin prezentarea unui test negativ în acest sens. Având în vedere că odată cu această restrângere flagrantă și extremă, diferențierea dintre cetățeni devine brutal de clară, printre consecințele directe ale acestei situații regăsim discriminarea cetățenilor nevaccinați și sănătoși.
Astfel, odată ce aceștia nu mai pot face cumpărături din locurile unde până de curând puteau intra, odată ce aceștia nu mai au acces în sediul instituțiilor publice și a multor alte entități, era inevitabil ca aceste persoane vor ajunge să se simtă discriminate față de celilalți care pot face aceste lucruri.
Condiția sentimentului de discriminare, de diferențiere și implicit de inferioritate, s-a extins într-o vastă paletă de situații sociale unde cetățenii se confruntă cu aceste provocări, și anume mediul de lucru, spațiile comerciale, sedii ale instituțiilor publice, diferite spații sociale, anturaj personal și chiar mediu familial.
S-a ajuns în situația în care unele persoane sunt încercate de sentimentele descurajante anterior menționate inclusiv în mediul familial sau în anturajele intime ale acestora, întrucât chiar și în cazul în care într-un grup de persoane aceștia își respectă reciproc alegerile, deciziile și părerile, este aproape imposibil a nu lua act de poziția favorabilă pe care unii o au față de alții, respectiv de diferențele de tratament, diferențe survenite în urma deciziilor luate.
Aceeași situație poate fi întâlnită și în școli, în grupurile de tineri, și așa mai departe.
Discriminarea la care cei nevaccinați sunt supuși se desfășoară într-o formă continuată. Aceasta se poate produce în orice moment, în varii situații, dat fiind multitudinea de conjuncturi în care exista posibilitatea ca cetățeanului să îi fie solicitat să demonstreze râvnitul statut. Iar din moment ce posibilitatea există constant, acest lucru îi afectează în mod direct și prin prisma tensiunii și a presiunii pe care aceștia o simt ca urmare a stării generale de incertitudine și de temere că în orice moment li se poate reaminti obsesiv că ei nu sunt suficient de buni ca ceilalți.
Mai departe, ca o consecință a acestei stări constante de tracasare, pesoanelor discriminate le este totodată lezată și demnitatea, întocmai prin faptul că acestora li se arată, direct sau indirect, că sunt diferiți față de ceilalți și că nu au drepturile și libertățile celorlați cât timp nu fac aceleași alegeri care le pot asigura un tratament egal.
În hotărârea sa din 9 octombrie 2001 în cauza C-377/98, Ţările de Jos/Parlamentul European şi Consiliu, Rec. 2001, p. I-7079, punctele 70-77, Curtea de Justiţie a confirmat faptul că dreptul fundamental la demnitatea umană face parte din dreptul Uniunii.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene:
Articolul 1 – Demnitatea umană
Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată.
Articolul 3- Dreptul la integritate al persoanei
(1) Orice persoană are dreptul la integritate fizică și psihică.
Constituția României:
Articolul 1 Statul român
(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.
Codul Civil:
Art. 72 Dreptul la demnitate
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Art. 252.
Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.
Nu în ultimul rând, prin acțiunile discriminatorii s-a dezvoltat o stare de neîncredere în instituțiile statului, ce reprezintă un aspect deosebit de îngrijorător, iar un asemenea precedent este exact de natură a zdruncina încrederea cetățeanului în aceste instituții. Printre cei discriminați se regăsesc inclusiv persoane în vârstă, care au trăit o parte din viață și în perioada în care statul nu asigura cetățeanului drepturile oferite de actualul sistem democratic, persoane pentru care unele povești și evenimente din vremurile respective precum lipsa drepturilor și a libertăților pot fi mai mult decât simple povești, pot fi întâmplări personale, percepute direct sau prin prisma ascendenților, iar o astfel de persoană poate percepe o asemenea de situație de manieră a reprezenta o fractură cu privire la respectarea libertăților cetățeanului, care să poata duce și la alte nesocotiri ale altor drepturi.
Ca și celelalte lucrări ce se regăsesc pe acest blog, prezenta lucrare are ca scop argumentarea unei situații complexe și îngrijorătoare. Aceasta analiză în niciun moment nu scapă din vedere însăși situația excepțională pe care pandemia Sars-Cov-2 o presupune. Evenimentele care s-au desfășurat în ultima perioadă de peste un an și jumătate cu siguranță nu pot fi subsumate și analizate într-o singură lucrare. Întocmai din acest motiv prezenta lucrare se dedică a trata un subiect delicat și complex la rândul său, cel al discriminării unor persoane în raport cu altele. Provocările din această perioadă tind să incapaciteze abilitatea de a avea o viziune solidă, întrucât lucrurile sunt într-o continuă mișcare rapidă, iar alte provocări continuă să se suprapună asupra situației deja solicitante. Iar multe dintre aceste lucruri prezintă o natură nouă, sunt lucruri cu care nu suntem obisnuiți, dar la care am început sa ne adaptăm, într-un fel sau altul. Astfel, argumentele prezente aici pot fi oricând completate ori confruntate, respectiv combătute. Alături concluziilor prezentate în aceste rânduri li se adaugă o concluzie pentru final și anume aceea că trebuie urmarită o cale de gestionare a prezentei situații prin care să se poata rezolva aspectele ce reprezintă cauza acesteia, dar într-o maneieră echitabilă față de toți cetățenii țării și în spiritul și în litera legii.
