© 2020. Toate drepturile de autor rezervate.

PUBLICAȚII

Ziceam la "Despre mine" că am scris cândva o carte. Asta se întâmpla acum ceva ani, prin 2012, dar cum corectura reprezintă un proces extrem de laborios, care se întinde pe o perioadă lungă când ți-o faci în cea mai mare parte singur, am reușit să o public, în regie proprie cum ar veni, de abia în 2016. Tot mai are greșeli, o prietenă le-a notat cu creionul pe exemplarul ei, poate cândva o voi republica într-o formă mai decentă. N-am făcut lansare că nu ma descurc prea bine cu mulțimile, pe cale de consecință editura mi-a pus în brațe exemplarele comandate, din care am vândut la vremea respectiva câteva, iar pe altele le-am făcut cadou. Probabil nu este cea mai buna idee să asociez romanul "Pe valul lăsării" cu materialele din prezentul blog, dar mai am câteva bucăți de care vreau să scap, și aș încerca să profit de ocazie, cine știe, poate merge mai bine decât cu aparatele de aer condiționat. Mai mult, consider că ceea ce a fost scris, nu mai poate fi nescris, pe cale de consecință încerc să urmez sfatul primit din partea unui apreciat fotograf cu privire la responsabilitatea pe care o am față de creația mea, și anume să mi-o asum.

PE VALUL LASARII

Autor: Rareș Mazâlu
Roman subiectiv de aventuri. Naratorul pleacă la Constanța pentru a participa la o conferință și totodată pentru a le ține companie unor oaspeți colaboratori din Suedia. Șederea se prelungește odată ce acesta găsește motive noi pentru a rămâne în orașul-port. Acesta petrece bună parte din timp izolat într-un apartament de hotel, înconjurat de angoase și cantități considerabile de alcool iar restul în diferite aventuri în care se avantă, fiind permanent acompaniat și agasat de zgomotul produs de pescăruși, speranță și regrete.
TOP